Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă

A A A

Participarea Ambasadei la organizarea ceremoniei de predare/primire a unei autospeciale de pompieri, donată raionului Glodeni al Republicii Moldova de către brigada de pompieri a raionului Piotrkow din Voievodatul Lodz

Publicat:Mon, 18/10/2021 - 08:31

La 16 octombrie 2021, în cadrul brigăzii de pompieri din raionul Piotrkow al Voievodatului Lodz, a avut loc ceremonia oficială a transferului unei autospeciale, în calitate de donație, oferită de către partea polonă raionului Glodeni al Republicii Moldova. Evenimentul în cauză a reprezentat materializarea înțelegerilor convenite anterior cu partenerii polonezi, în cadrul vizitei de lucru a Ambasadorului Igor Bodiu în raionul Piotrkow, efectuate în luna mai curent.

Merită a fi menționat faptul că donația mașinii de pompieri pentru necesitățile administratei publice locale din țara noastră a fost a treia la număr realizată în acest an, primele două autospeciale fiind transferate anterior cu destinația raionul Strășeni al Republicii Moldova.

La evenimentul festiv Ambasadorul Republicii Moldova a participat împreună cu dl Ion Cojocari, Președintele raionului Glodeni (în fruntea unei mici delegații moldovenești), dl Pavel Scura, Consul onorific al Republicii Moldova la Lodz, dl Piotr Wojtysiak, Staroste al raionului Piotrkow, dl Grzegorz Janowski, Comandat al Brigăzii de Pompieri din municipiul Lodz, conducerea adunării legislative a raionului Piotrkow, alte persoane oficiale, precum și cu reprezentanți ai societății civile, veterani ai brigăzii de pompieri și jurnaliști din presa locală.

În timpul festivității participanții au susținut discursuri în care a fost exprimată  aprecierea înaltă pentru nivelul sporit al cooperării moldo-polone pe toate planurile, inclusiv la nivelul administrațiilor publice locale, precum și speranța în continuarea și accelerarea cooperării benefice bilaterale în contextul cursului de integrare europeană al Republicii Moldova.