Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă

A A A

Participarea Ambasadei la organizarea și desfășurarea expoziției internaționale Ferment Warsaw Wine Experience 2022

Publicat:Wed, 23/11/2022 - 11:34

În perioada 20-21 noiembrie 2022, la Varșovia, s-a desfășurat expoziția internațională Ferment Warsaw Wine Experience 2022. Expoziția constituie   unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din sectorul vinicol din Polonia. Din partea Republicii Moldova, la eveniment au participat 14 producători vinicoli, iar scopul principal a vizat extinderea pieței și stabilirea contactelor cu noii parteneri, în special din categoria marilor distribuitori, care activează în regiunea Europei Centrale și de Est.

Fiind la cea de-a 3-a ediție, Ferment Warsaw Wine Experience 2022a oferit posibilitatea de a întruni profesioniști din industria producătoare de vinuri, distribuitori, consumatori finali, specialiști, jurnaliști și critici cu renume. Merită a fi menționat faptul, că în acest an la eveniment au participat 52 de vinării din 19 țări ale lumii. Pe durata expoziției au fost organizate  o serie de activități adiționale, inclusiv ateliere, masterclass-uri, precum și prezentări separate pe țări.

Din partea Oficiului Național al Viei și Vinului al Republicii Moldova au fost prezentate peste 140 de tipuri de vinuri ale următoarelor vinării: Asconi, Mileștii Mici, Castel Mimi, Maurt, Vinaria din Vale, Migdal-P, Radacini Wines, Tartcomvin, Chateau Vartely, Fautor Winery, Vinaria Bostavan, Vinaria Purcari, Land of Basarabia, Kazayak-Vin. Producătorii autohtoni au expus publicului polonez atât vinurile deja cunoscute pe piața locală, precum și unele oferte noi de vinuri, spumante și divinuri.

În cadrul discuțiilor diplomaților Ambasadei cu participanții la eveniment au fost abordate mai multe subiecte, printre care dinamica importurilor în Polonia a vinurilor moldovenești, impedimentele în procesul de intrare pe piața locală, posibilitățile de promovare și marketing, precum și extinderea exportului în unele regiuni ale Poloniei. De asemenea, reprezentanții Ambasadei au avut ocazia să participe la acțiunile promoționale organizate pentru vinurile moldovenești, cu participarea dlui Tomasz Prange-Barczynski, un cunoscut jurnalist specializat în tematica vinicolă.

Evenimentul Ferment Warsaw Wine Experience 2022 a demonstrat că vinurile din țara noastră pot concura din punct de vedere calitativ cu cele ale producătorilor mai cunoscuți pe piața poloneză. Astfel, se consideră utilă și oportună participarea și pe viitor la astfel de evenimente a producătorilor vinicoli din Republica Moldova.