Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă

A A A

Promovarea de către Ambasadă a cooperării în domeniul educației între Republica Moldova și Republica Polonă

Publicat:Thu, 30/03/2023 - 08:43

La 28 martie 2023, Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă împreună cu Institutul de Istorie al Universității Cardinal Stefan Wyszynski din Varşovia (UCSW) a organizat  un eveniment promoțional pentru studenții UCSW, dedicat unor pagini de istorie comună a Țării Moldovei și Poloniei.

Astfel, invitat special a fost cunoscutul specialist în domeniul istoriei medievale, dl Prof. Dr. Hab. Valentin CONSTANTINOV, care a susținut o amplă prelegere axată pe relațiile dintre Țara Moldovei și Polonia în sec. XVI-XVIII (politică, cultură, societate). În egală măsură, dl Prof. CONSTANTINOV a răspuns la numeroase întrebări ale participanților. De asemenea, în fața audienței au susținut alocuțiuni dl Prof. Dr. Hab. Waldemar GRACZYK, Decanul Facultății de Istorie al UCSW, dl Gheorghe SOLTAN, reprezentantul Ambasadei Republicii Moldova, dna Prof. Dr. Hab. Jolanta M. Marszalska, Șefă de Catedră la UCSW și dl  Bartlomiej DZWIGALA, Vice-directorul Institutului de Istorie al UCSW.

Vorbitorii i-au îndemnat pe studenții USSW să mențină interesul pentru istoria comună a ambelor țări, au relatat despre posibilitățile de efectuare a unor schimburi de studenți și profesori, elaborarea unor tematici de interes comun, organizarea unor conferințe și publicații comune, utilizarea unor fonduri europene, etc. În acest context, în cadrul evenimentului, a fost convenit că în perioada cea mai apropiată va avea loc semnarea unui Acord de cooperare între Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău și Institutul de Istorie al UCSW, care va conține acțiuni și măsuri concrete pentru realizare.

Acțiunea promoțională a contribuit la consolidarea legăturilor în domeniul educației între Republica Moldova și Republica Polonă.