Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Polonă

A A A

Participarea Ambasadorului Igor Bodiu la recepția oficială oferită de către Președintele Poloniei

Publicat:Thu, 25/01/2024 - 12:19

La 24 ianuarie 2024, Ambasadorul Igor Bodiu cu soția au participat la recepția oficială oferită corpului diplomatic de la Varșovia de către Președintele Poloniei, dl Andrzej Duda. Evenimentul, devenit tradițional, este organizat anual în luna ianuarie și desfășurat în incinta Palatului Mare prezidențial din capitala Poloniei.

La recepția, cu participarea șefilor celor peste 90 de misiuni diplomatice de la Varșovia, sunt invitați conducători ai Legislativului, Guvernului, Armatei, Administrației prezidențiale, precum și lideri ai regiunilor Republicii Polone. Evenimentul constituie o bună oportunitate de stabilire și dezvoltare a contactelor utile cu o serie de reprezentanți oficiali ai țării de reședință.

În cadrul programului oficial, Președintele Poloniei, dl Andrzej Duda, a rostit un discurs, în care a trasat principalele obiective de politică internă și externă ale țării pentru anul curent. De asemenea, în discursul prezidențial a fost menționată și Republica Moldova, în contextul țărilor aspirante la integrare în Uniunea Europeană, care se vor bucura de sprijinul plenar la Poloniei.

În cadrul recepției, Ambasadorul Igor Bodiu cu soția au avut oportunitatea de a întreține o discuție cu cuplul prezidențial, șefului statului polon fiindu-i aduse mulțumiri pentru ajutorul constant și sprijinul parcursului european al Republicii Moldova. De asemenea, discuții și convorbiri au fost purtate cu alți reprezentanți ai conducerii poloneze, precum și cu mai mulți șefi ai misiunilor diplomatice, acreditate la Varșovia.